|
               |
 Suflet... Suflet de poet, prin timp ratacit Menestrel al unei lumi uitate Se ‘ntoarce-acasa trist si-adanc ranit Zdrobit de lume, de oameni si de toate. N-a vrut nimeni sa-ti deschida poarta Sa te lase-n casa, sa-ti asculte cantul, Calator in noapte trista ti-a fost soarta Si ti-a fost prieten singur vantul. S-a oprit la poarta ta aseara… A batut si-a implorat cu rugi desarte Descult,flamand si cu privirea goala, Satul de lume, de viatza si de moarte. Nu i-ai deschis.De ce ?Ori ti-a fost teama Ca va sa intre si n-a sa mai plece ? Si l-ai lasat afara-n plina iarna Si-ai ascultat cum de la usa casei tale trece. Suflet de poet prin timp ratacit Menestrel al unei lumi uitate Era sufletul meu obosit Pe la porti straine a mai bate. Te ‘ntoarce acasa suflete al meu ! Ce cati printre straini, n-ai ostenit ? Ce imbli fara nici un dumnezeu, De-un vis natang si ‘ndepartat rapit. Suflet de poet prin timp ratacit Menestrel al unei lumi uitate, Ai umblat prin lume si-ai murit Neavand la ce inimi mai bate... Scris de:Aneisse Trimite acesta poezie unei prietene sau unui prieten |
      - -- |
