Evenimente
» 1506: Este întemeiată oficial Garda Elveţiană a Vaticanului.
» 1517: Sultanul Selim I a zdrobit armata sultanului mameluc al Egiptului şi a cucerit oraşul Cairo, după care urmează supunerea întregului Egipt
» 1521: Împăratul Charles al V-lea deschide Dieta de la Worms
» 1862: Se formează primul guvern unitar al României, condus de Barbu Catargiu
» 1879: Peste 1.500 de soldaţi britanici şi-au pierdut viaţa în urma unei înfrângeri umilitoare în confruntarea cu zuluşii, în bătălia de la Isandlwana
» 1901: Eduard al VII-lea devine rege al Angliei după ce mama sa, regina Victoria moare
» 1905: În Rusia izbucneşte prima revoluţie cu caracter democratic, îndreptată împotriva autocratismului ţarului Nicolae al II-lea (revoluţia burghezo-democratică din 1905-1907), reprimată de autorităţile ţariste
» 1917 - Primul război mondial: Preşedintele american Woodrow Wilsoncere o “pace fără victorie” în Europa.
» 1922 - Pius al XI-lea devine papă.
» 1939: Pentru prima oară, în cadrul Universităţii Columbia, a fost divizat un atom de uraniu
» 1941: Al Doilea Război Mondial: Marea Britanie a capturat oraşul libanez Tobruk de la forţele naziste
» 1952: Ia fiinţă Institutul Naţional de Geronto-Geriatrie “Dr. Ana Aslan”
» 1980: Andrei Saharov, fizician nuclear de naţionalitate sovietică, militant şi reformator pentru drepturile omului, este arestat la Moscova
» 1983: Björn Borg se retrage din tenis după ce câştigă de cinci ori consecutiv Wimbledon-ul
» 1993: Reuniune la nivel înalt la Minsk. Doar 7 state din cele 10 prezente (din fosta URSS) semnează Carta CSI. Se abţin Moldova, Ucraina şi Turkmenistanul, pentru că nu sunt de acord cu crearea unor structuri care să ducă la un grad înalt de integrare, în special economică, şi să asigure Rusiei rolul de lider
» 1995: Israelul marchează împlinirea a 50 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz–Birkenau, Polonia
» 1999: A cincea mineriadă: “Pacea de la Cozia”, încep negocierile dintre comisia condusă de Radu Vasile şi liderul minerilor Miron Cozma. La ora 18.30, negocierile se încheie, primul–ministru declarând: “Nici o parte nu a câştigat, în schimb a câştigat ţara”
» 1999: A fost semnată, la Bucureşti, Convenţia dintre guvernul român şi cel bulgar privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor şi certificatelor de studii eliberate de instituţiile de învăţământ şi a titlurilor ştiintifice din cele două state. Legea pentru ratificarea Convenţiei a fost promulgată la 1 noiembrie 1999
Naşteri
» 1440: Ivan al III-lea al Rusiei (d. 1505)
» 1561: Francis Bacon, filosof englez (d. 1626)
» 1592: Pierre Gassendi, filosof, matematician francez (d. 1655)
» 1729: Gotthold Ephraim Lessing, scriitor şi filosof german (d. 1781)
» 1788: Lord Byron (George Gordon), poet englez (d. 1824)
» 1849: August Strindberg, poet şi scriitor suedez (d. 1912)
» 1869: Demostene Russo, istoric, specialist în bizantinologie şi critica textelor (d. 1938)
» 1869: Grigori Rasputin, călugăr rus (d. 1916)
» 1875: David Wark Griffith, regizor american (d. 1948)
» 1879: Charles Drouhet, istoric literar român de origine franceză (d. 1940)
» 1885: Gheorghe Demetrescu, astronom şi seismolog român (d. 1969)
» 1895: Lucia Bălăcescu Demetriade, pictor, grafician şi cronicar plastic (d. 1979)
» 1907: Valeria Sadoveanu, scriitoare româncă (d. 1985)
» 1908: Lev Landau, fizician rus, laureat al Premiului Nobel (d. 1968)
» 1909: U Thant, diplomat birmanez, Secretar General al Naţiunilor Unite (d. 1974)
» 1911: Bruno Kreisky, primul cancelar federal social-democrat al Austriei (d. 1990)
» 1916: Henri Dutilleux, compozitor francez
» 1920 - Chiara Lubich, fondatoarea Mişcării Focolare.
» 1936: George Motoi, actor şi regizor român
» 1936: Mihai Negulescu, poet român
» 1936: Alan Heeger, chimist american, laureat al Premiului Nobel
» 1945: Christoph Schönborn, cardinal, arhiepiscop al Vienei
» 1960: Michael Hutchence, muzician australian (INXS) (d. 1997)
» 1965: Steven Adler, toboşar american (Guns N’ Roses)
» 1966: Ecaterina Szabo, gimnastă româncă
Au trecut in nefiinta
» 1901: Regina Victoria a Marii Britanii şi Irlandei (1837–1901) şi Împărăteasă a Indiilor (1876–1901) (n. 1819)
» 1922: Papa Benedict al XV-lea(Giacomo della Chiesa), recunoscut ca un papă al dreptăţii, prin eforturile susţinute pentru menţinerea păcii (n. 1854)
» 1922: Frederick Bajer, om politic şi publicist danez, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (n. 1852)
» 1973: Lyndon B. Johnson, al 36-lea preşedinte al SUA (1963-1969) (n. 1908)
» 1993: Kobo Abe, scriitor, fotograf şi inventator japonez (n. 1924)
» 1994: Telly Savalas, actor american (n. 1924)
» 2001: Constantin Tacou, editor, nume cunoscut al diasporei culturale româneşti din Franţa
» 2007: Abbé Pierre: preot catolic francez, om al rezistenţei contra nazismului, deputat, fondatorul Societăţii Emaus.
Evenimente
» 1077: Henric al IV–lea al Franţei, se prezintă ca penitent la Canossa, pentru a obţine iertarea papei; după o aşteptare de 3 zile, este primit de către papă care îi ridică excomunicarea
» 1276: Inocenţiu al V-lea devine papă
» 1648: La Alba Iulia apare prima traducere integrală în limba română a Noului Testament, sub îngrijirea mitropolitului Andrei Şaguna
» 1793: Regele Ludovic al XVI-lea al Franţei a fost ghilotinat, sub acuzaţia de trădare
» 1793: Rusia şi Prusia împart Polonia
» 1870: Decret privind înfiinţarea Societăţii generale de asigurare reciprocă “Transilvania”, cu sediul la Sibiu.
» 1920: S-au încheiat lucrările Conferinţei de Pace de la Paris
» 1921: Este creat Partidul Comunist Italian
» 1941: Generalul Antonescu, şeful statului, dă o lovitură de stat pentru a îndepărta de la putere Mişcarea Legionară cu care intrase în conflict
» 1954: Primul submarin bazat pe energie nucleară - “USS Nautilus” este lansat la apă de Statele Unite la Groton, Conneticut
» 1964: Eugène Ionesco, dramaturg francez de origine română, este ales membru al Academiei Franceze
» 1972: La Bucureşti s-a deschis reprezentanţa Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
» 1976: Supersonicul Concorde, care a fost dezvoltat datorită unei colaborări între francezi şi englezi, a fost folosit pentru prima oară
» 1991: S-a deschis, la Bucureşti, Oficiul Fondului pentru Copii al Organizaţiei Naţiunilor Unite (UNICEF)
» 1998: Papa Ioan Paul al II-lea vizitează Cuba.
» 1999: A cincea mineriadă: La Bucureşti are loc o conferinţă de presă comună a GDS, Alianţa Civică, AFDPR, LADO, Asociaţia victimelor mineriadelor 1990–1991, la care se face publică hotărârea de a organiza un marş de protest faţă de manifestările minerilor, vineri, 22 ianuarie 1999. La Timişoara, peste o mie de reprezentanţi ai societăţii civile organizează un miting de protest. La ora 15.00, minerii forţează barajul de la Costeşti, pe care după o oră îl sparg.
» 2001: Jutta Kleinschmidt este prima femeie care ocupă locul întâi la Raliul Paris-Dakar.
Naşteri
» 1805: Aaron Florian, istoric, participant la Revoluţia română de la 1848 din Ţara Românească (d. 1887)
» 1821: Vincenţiu Babeş, publicist, om politic şi membru fondator al Societăţii Academice Române (d. 1907)
» 1829: Oscar al II-lea, rege al Suediei şi Norvegiei (d. 1907)
» 1852: Vasile Lucaciu, preot, membru marcant al Partidului Naţional Român din Transilvania (d. 1922)
» 1885: George Vâlsan, geograf român, membru titular al Academiei Române (d. 1935)
» 1898: Gheorghe I. Brătianu, istoric, om politic, membru al Academiei Române, mort în închisoare (d. 1953)
» 1900: Victor Papacostea, istoric, specialist în istoria comparată a ţărilor balcanice (d. 1962)
» 1905: Christian Dior, designer francez (d. 1957)
» 1917: Silvian Iosifescu, critic şi teoretician literar, traducător
» 1920: Viorel Ban, prim solist al Operei Române
» 1922: Telly Savalas, actor american (d. 1994)
» 1924: Benny Hill, comic englez
» 1927: Petru Creţia, eseist, poet şi traducător (d. 1997)
» 1941: Placido Domingo, tenor spaniol
» 1957: Geena Davis, actriţă americană
» 2004: Prinţesa Ingrid Alexandra a Norvegiei
Au trecut in nefiinta
» 1118: Papa Pascal al II-lea
» 1519: Vasco Núñez de Balboa, explorator spaniol (n. cca. 1475)
» 1793: Regele Franţei Ludovic al XVI-lea (executat) (n. 1754)
» 1851: Gustav Albert Lortzing, actor, compozitor, cântăreţ şi dirijor german (n.1801)
» 1865: Alecu Donici, poet român (n. 1806)
» 1872: Franz Grillparzer, poet austriac (n. 1791)
» 1918: Victor Mihaly de Apşa, mitropolit greco-catolic, membru de onoare al Academiei Române (n. 1841)
» 1924: Vladimir Ilici Lenin, conducător al Revoluţiei Bolşevice şi al Rusiei (n. 1870)
» 1950: George Orwell, scriitor englez (n. 1903)
» 1999: Charles Brown, cântăreţ american de blues, pianist (n. 1920)
» 2004: Dinu Adameşteanu, arheolog italian de origine română, membru de onoare al Academiei Române (n. 1913)
» 2005: Antonio Alexe, baschetbalist român, Maestru Emerit al Sportului (n. 1969)
» 2007: Maria Cioncan, atletă română (n. 1977)
Naşteri
» 1716: Carol al III-lea, rege al Spaniei (d. 1788)
» 1775: André-Marie Ampère, fizician francez (d. 1836)
» 1804: Eugène Sue, romancier francez (d. 1857)
» 1809: Andrei Şaguna, mitropolit al Transilvaniei (d. 1873)
» 1872: Ştefan Popescu, pictor (d. 1948)
» 1873: Johannes Vilhelm Jensen, scriitor danez, laureat al Premiului Nobel (d. 1950)
» 1918: Ion Frunzetti, poet, istoric, traducător şi critic de artă român (d. 1985)
» 1920: Federico Fellini, regizor italian (d. 1993)
» 1931: Vasile Băran, prozator şi publicist
» 1945: Adrian Grăjdean, publicist
» 1946: David Lynch, regizor american
» 1949: Constantin Pricop, poet şi publicist
» 1951: Ian Hill, muzician britanic (Judas Priest)
» 1952: Petru Cimpoeşu, scriitor român
» 1952: Paul Stanley, muzician american (Kiss)
» 1958: Lorenzo Lamas, actor american
» 1959: Cornelia Ardelean, politician român
» 1960: Scott Thunes, muzician american (Frank Zappa)
» 1968: Cătălin Micula, politician român
» 1973: Liana Dumitrescu, politician român de etnie macedoneană
» 1981: Owen Hargreaves, fotbalist englez
Au trecut in nefiinta
» 1612: Rudolf al II-lea, împărat al Imperiului Romano-German (1576-1612) (n. 1552)
» 1666: Ana de Austria, soţia lui Ludovic al XIII-lea al Franţei (n. 1601)
» 1745: Carol al VII-lea, împărat al Imperiului Romano-German (n. 1697)
» 1818: Dimitrie Ţichindeal, scriitor român (n. 1775)
» 1875: Jean-François Millet, pictor francez, unul din fondatorii Şcolii de la Barbizon (n. 1814)
» 1907: Dimitri Mendeleev, chimist rus, care a descoperit legea periodicităţii şi a conceput clasificarea periodică a elementelor chimice (n. 1834)
» 1936: Regele George al V-lea al Angliei (n. 1865)
» 1943: Pericle Papahagi, filolog, lingvist şi folclorist (n. 1872)
» 1984: Jonny Weissmuller, înotator şi actor american (n. 1904)
» 1990: Barbara Stanwyck, actriţă americană (n. 1902)
» 2001: Mircea Chiriţoiu, arhivist şi istoric de la Arhivele Militare Române
» 1994: Matt Busby, fotbalist şi antrenor scoţian de fotbal (n. 1909)
In Calendar
» Sf. Mc. Vas si Eusebiu (calendar crestin-ortodox)
» Sf. Fabian, papă martir; Sebastian, martir (calendar romano-catolic)
» Sf. Eutimiu cel Mare (calendar greco-catolic)
Naşteri
» 1544: Regele Francis al II-lea al Franţei (d. 1560)
» 1736: James Watt, fizician englez, inventatorul maşinii cu aburi (d. 1819)
» 1798: Auguste Comte, filosof francez (d. 1857)
» 1806: Alecu Donici, poet român (d. 1865)
» 1809: Edgar Allan Poe, poet, scriitor, critic american (d. 1849)
» 1839: Paul Cézanne, pictor francez post-impresionist (d. 1906)
» 1889: Artur Enăşescu, poet, numit de criticul Perpessicius “parnasian al boemei” (d. 1942)
» 1890: Ştefan Procopiu, fizician român, membru al Academiei Române, desemnat în două rânduri în comisia de recomandări la Premiul Nobel (d. 1972)
» 1917: Georg Scherg, poet român (d. 2002)
» 1919: Bălaşa Ionescu, pictor român
» 1921: Ion Istrati, prozator român (d. 1977)
» 1924: Jean-François Revel, filosof, scriitor şi ziarist francez (d. 2006)
» 1932: Constantin Drăghici, solist vocal, compozitor, orchestrator din România
» 1942: Daniela Anencov, actriţă
» 1943: Janis Joplin, cântăreaţă americană de hard rock şi blues rock (d. 1970)
» 1946: Dolly Parton, cântăreaţă, actriţă americană
» 1947: Rod Evans, membru fondator al trupei Deep Purple
» 1949: Robert Palmer, cântăreţ şi chitarist britanic (d. 2003)
» 1950: Corneliu Popel, poet român (d. 1978)
» 1952: Marin Constantin, poet român
» 1955: Gheorghe Sârb, politician român
» 1959: Nicolae Dohotaru,,dirijor- Maestru în artă,Cavaler al ordinului „Gloria Muncii” in prezent Director artistic şi prim-dirijor al Teatrului National de Opera şi Balet din Chisinau.
» 1966: Stefan Edberg, jucător suedez de tenis de câmp
Au trecut in nefiinta
» 1865: Pierre-Joseph Proudhon, filosof francez, părintele anarhismului (n. 1809)
» 1905: Debendranath Tagore, filosof indian (n. 1817)
» 1951: C.C. Nottara, compozitor şi violonist, critic muzical (n. 1890)
» 1957: Barbu Lăzăreanu, istoric, critic literar şi bibliograf (n. 1881)
» 1964: Constantin Argeşanu, scriitor român (n. 1894)
» 1973: Romulus Cândea, istoric român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1886)
» 1977: Dona Barta, regizor de film documentar
» 1981: Catinca Ralea, realizatoare de emisiuni radio-TV.
» 1985: Ovid Aron Densusianu, prozator român (n. 1904)
» 2000: Bettino Craxi, preşedinte al Consiliului de Miniştri al Italiei în perioada 1983-1987 (n. 1934)
» 2001: Emil Turdeanu, filolog român, editor la revistele “Revue des etudes roumaine” şi “Fiinţa românească” (n. 1911)
» 2007: Hrant Dink, scriitor, editor şi ziarist turc de origine armeană (asasinat) (n. 1954)
» 2007: Murat Nasyrov,cintaret,compozitor,artist vestit,(n. 1969)
In calendar
» Cuvioşii: Macarie Egipteanul, Arsenie şi Marcu; Sf. Mc. Eufrasia (calendar creştin-ortodox)
» Sf. Marius si Marta, soţi (calendar romano-catolic)
» Sf. Macariu Egipteanul; Sf. Arseniu, ep. (calendar greco-catolic)
Naşteri
» 1689: Montesquieu, scriitor şi filosof reprezentativ al iluminismului francez (d. 1755)
» 1829: Ludvig Lorenz, fizician şi matematician danez (d. 1891)
» 1841: Emmanuel Alexis Chabrier, compozitor şi pianist francez (d. 1894)
» 1848: Ioan Slavici, nuvelist, romancier, memorialist, dramaturg şi gazetar român (d. 1925)
» 1892: Oliver Hardy, actor american (d. 1957)
» 1898: F. Brunea-Fox, prozator şi jurnalist, colaborator la reviste de avangardă (d. 1977)
» 1904: Cary Grant, actor american de origine engleză (d. 1986)
» 1911: Nicu Caranica, poet, dramaturg şi eseist
» 1916: Silviu Brucan, politolog român (d. 2006)
» 1925: Gilles Deleuze, filosof francez (d. 1995)
» 1937: John Hume, politician nord irlandez, laureat al Premiului Nobel
» 1943: Dan Rotaru, poet român
» 1951: Ion Luchian, politician român
» 1955: Kevin Costner, actor şi regizor american
Au trecut in nefiinta
» 0350: Constant, împărat roman (n. 320)
» 1821: Alexandru Şuţu, ultimul domn fanariot din Ţara Românească (n. 29 martie 1790)
» 1862: John Tyler, cel de-al 10-lea preşedinte al SUA (1841-1845) (n. 1790)
» 1926: George Cavadia, compozitor
» 1936: Rudyard Kipling, scriitor englez, laureat al Premiului Nobel (n. 1865)
» 1953: Mihai Costăchescu, istoric şi editor de documente feudale slavo-române, folclorist
» 1970: Ion Creţu, istoric literar şi traducător (n. 1893)
» 1999: Marian Papahagi, filolog, director al Centrului Cultural Român de la Roma (n. 1948)
In calendar
» Sf. Atanasie şi Chiril, arhiepiscopii Alexandriei (calendar creştin-ortodox)
» Sf. Prisca (calendar romano-catolic)
» Sf. Atanasiu şi Ciril. Începe octava de rugăciune pentru unirea creştinilor (calendar greco-catolic)
Naşteri
» 1504: Papa Pius al V-lea (d. 1572)
» 1705: Jacques François Blondel, arhitect şi urbanist francez, personalitate a arhitecturii din perioada lui Ludovic al XV-lea (d. 1774)
» 1706: Benjamin Franklin, om politic, inventator american (d. 1790)
» 1820: Anne Brontë, scriitoare britanică (d. 1849)
» 1834: August Weismann, medic german, unul dintre fondatorii geneticii (d. 1914)
» 1847: Nikolai Jukovski, savant rus, unul dintre fondatorii aerodinamicii moderne (d. 1921)
» 1860: (S.V.) A.P. Cehov, scriitor rus (d. 1904)
» 1871: Nicolae Iorga, istoric, critic literar, dramaturg, memorialist, scriitor român, politician şi prim-ministru al României (d. 1940)
» 1899: Al Capone (supranumit Cicatrice), gangster american (d. 1947)
» 1924: Radu Theodoru, negaţionist al Holocaustului
» 1933: Dalida (Jolanda Gigliotti), cântăreaţă franceză de origine italiană (d. 1987)
» 1942: Muhammad Ali (nume original Cassius Marcellus Clay) boxer american profesionist
» 1947: Anton Şuteu, compozitor român
» 1948: Mick Taylor, (The Rolling Stones)
» 1956: Paul Young, muzician englez
» 1962: Jim Carrey, actor canadian
Au trecut in nefiinta
» 395: Teodosiu I, împărat roman (n. 347)
» 1468: Skanderbeg, erou naţional, conducătorul poporului albanez împotriva dominaţiei otomane (n. 1405)
» 1893: Rutherford B. Hayes, cel de-al 19-lea preşedinte al SUA (n. 1822)
» 1936: Mateiu I. Caragiale, scriitor român (n. 1885)
» 1961: Patrice Lumumba, om politic din Republica Democratică Congo (asasinat) (n. 1925)
» 1977: Emilian I. Constantinescu, critic literar român (n. 1894)
» 1985: Sorin Titel, prozator şi eseist român (n. 1935)
» 1985: Irina Codreanu, sculptor şi desenator. Între anii 1924-1928, lucrează în atelierul lui Brâncuşi.
» 1991: Regele Olav al V-lea al Norvegiei (1957-1991) (n. 1903)
» 2000: Ion Raţiu, membru marcant al PNŢCD, fost vicepreşedinte al partidului, deputat de Cluj (n. 1917)
» 2002: Camilo José Cela, scriitor spaniol, laureat al Premiului Nobel (n. 1916)
In calendar
» Cuv. Antonie cel Mare (calendar crestin-ortodox)
» Sf. Anton, abate (calendar romano-catolic)
» Sf. Antonie cel Mare (calendar greco-catolic)
Naşteri
» 1838: Franz Brentano, filosof german (decedat in 1917)
» 1933: Susan Sontag, scriitoare american (decedat 2004)
» 1940: Melania Ursu, actriţă româncă
» 1942: Aurel Dragoş Munteanu, prozator şi eseist, stabilit în SUA din 1994
» 1944: Radu Boruzescu, scenograf. Din 1975, este stabilit în Franţa.
» 1948: John Carpenter, regizor american
» 1948: Catrinel Paraschivescu, actriţă româncă
» 1951: Radu Gheorghe, actor român
» 1965: Gabriela Creţu, politician român
Au trecut in nefiinta
» 1942: Carole Lombard, actriţă americană (nascuta in 1908)
» 1957: Arturo Toscanini, dirijor italian (nascut in 1867)
» 1981: Cornel Coman, actor român (nascut 1936)
In Calendar
» Închinarea cinstitului lanţ al Sf. Ap. Petru; Sf. Mc. Pevsip şi cei impreuna cu el (calendar creştin-ortodox)
» Sf. Marcel I; Priscilla (calendar romano-catolic)
» Cinstirea Lantului Sf. Ap. Petru (calendar Gteco-Catolic)
Naşteri
1622: Molière (Jean–Baptiste Poquelin), dramaturg şi actor francez (decedat in 1673)
1716: Philip Livingston, politician american, autor al Declaraţiei Independenţei (decedat 1778)
1791: Franz Grillparzer, poet austriac (decedat 1872)
1809: Pierre Proudhon, filosof francez (decedat 1865)
1850: Mihai Eminescu, poetul naţional al românilor (decedat in 1889)
1894: Ecaterina Teodoroiu, “eroina de la Jiu” căzută în luptele de la Măraşeşti (decedata in 1917)
1906: Aristotel Onassis, armator şi multimilionar grec (decedata 1975)
1908: Edward Teller, savant american de origine maghiară, creator al bombei cu hidrogen (decedata 2003)
1918: Gamal Abdel Nasser, preşedintele statului egiptean în perioada 1956-1970 (decedata 1970)
1919: Boris Cazacu, lingvist şi filolog (decedata 1987)
1922: Jerzy Kawalerowicz, regizor polonez
1929: Martin Luther King, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, cunoscut militant pentru apărarea drepturilor civile ale populaţiei de culoare. (asasinat la 4 aprilie 1968)
1937: Valeriu Cristea, critic şi istoric literar (decedat 1999)
1938: Adrian Moisoiu, politician român
1946: Oliver Stone, regizor şi scenarist american
1975: Florentin Petre, fotbalist român
1977: Daciana Octavia Sârbu, politician român
Au trecut in nefiinta
69: Galba, împărat roman (n. 3 î.Hr.)
1568: Nicolaus Olahus, umanist şi istoric de origine română, arhiepiscop de Esztergom şi guvernator al Ungariei (nascut in 1493)
1595: Murat al III-lea, sultan otoman (nascut in 1546)
1886: Amilcare Ponchielli, compozitor, organist, dirijor şi pedagog italian, profesorul lui Puccini (nascut in 1834)
1891: Leo Delibes, compozitor şi critic muzical francez, novator al muzicii de balet şi precursor al esteticii muzicale moderne (nascut in 1836)
1919: Roza Luxemburg, unul dintre liderii mişcării comuniste germane (nascuta in 1870)
1937: Anton Holban, prozator român (nascut in 1902)
1955: Yves Tanguy, pictor francez suprarealist (n. 1900)
1974: Ovid Caledoniu, poet român (nascut in 1914)
1994: Damian Ureche, poet român (nascut in 1935)
In calendar
Cuv. Pavel Tebeul şi Ioan Colibasul (calendar creştin-ortodox)
Sf. Paul, primul pustnic (calendar romano-catolic)
Sf. Pavel Tebanul; Sf. Ioan Colibasul (calendar greco-catolic)
Naşteri
1702: Nakamikado împărat al Japoniei (d. 1737)
1819: Dimitrie Bolintineanu, poet (d. 1872)
1841: Berthe Morisot, pictoriţă franceză, eleva lui Corot şi Monet (d. 1895)
1850: Pierre Loti, scriitor francez (d. 1923)
1861: Sultanul Mahomed al VI-lea (d. 1926)
1919: Giulio Andreotti, politician italian
1952: Călin Popescu Tăriceanu, Prim-Ministrul României
1953: Victor Socaciu, solist vocal folk–pop, instrumentist
Au trecut in nefiinta
0017 î.Hr.: Ovidiu, poet roman
1676: Francesco Cavalli, compozitor italian (nascut in 1602)
1742: Edmond Halley, astronom englez (nascut in 1656)
1753: George Berkeley, episcop irlandez (nascut in 1685)
1867: Jean Auguste Dominique Ingres, pictor francez (nascut in 1780)
1898: Lewis Carol, scriitor şi matematician englez (nascut in 1832)
1905: Ernst Karl Abbe, fizician german (nascut in 1840)
1934: Ioan Cantacuzino, medic şi bacteriolog român (nascut in 1863)
1934: Paul Vielle, inventatorul prafului de puşcă care nu produce fum (nascut in1854)
1957: Humphrey Bogart, actor american (nascut in 1899)
In calendar
Cuv. Parinti ucisi in Sinai si Rait; Odovania Praznicului Botezului Domnului Sf. Nina (calendar crestin-ortodox)
Sf. Felix de Nola, ep.; Bianca, regina (calendar romano-catolic)
Sf. ucisi pe Muntele Sinai si Raiton; Incheierea Sarb. Botezului Domnului (calendar greco-catolic)
Sărbători
India: Festivalul zmeelor (”Makar Sankranti” sau “Uttarayani”)
Italia: Spectacolul nunţilor
Japonia: Ziua majoratului
Naşteri
1553: Regele Franţei Henric al IV-lea (1589-1610), întemeietorul dinastiei de Burbon (d. 1610)
1797: Heinrich Heine, poet german, considerat ultimul romantic important al liricii germane (decedat 1855)
1864: Wilhelm Wien, fizician german, laureat al premiului Nobel pentru Fizică în anul 1911 (decedat 1928)
1873: Vasile Suciu, mitropolit român unit (greco-catolic) (decedat 1935)
1886: Nae Leonard, tenor, supranumit “prinţul operetei româneşti” (decedat 1928)
1923: Philip Warren Anderson, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru fizică pe anul 1977
1927: Sydney Brenner, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină pentru 2002 (alături de Robert Horvitz şi John Sulston)
1936: Ştefan Tcaciuc, politician român (decedat in 2005)
1937: Victor Ernest Maşek, critic de teatru şi estetician
1939: Tatiana Apahideanu, regizor de film de animaţie şi scenograf de teatru
1964: Penelope Ann Miller, actriţă americană
Au trecut in nefiinta
1929: Wyatt Earp, legendarul justiţiar, unul dintre cei mai cunoscuţi pistolari din Vestul sălbatic (nascut in 1848)
1932: J. Ernest Mangnall, antrenor englez de fotbal (nascut in 1866)
1941: James Joyce, scriitor irlandez, de limba engleză, fondatorul romanului modern (nascut in 1882)
1945: Zavaidoc (Marin Teodorescu), renumit cântăreţ din perioada interbelică (nascut in 1896)
1956: Lyonel Feininger, pictor american de origine germană (nascut in1871)
1958: Dan Botta, poet, eseist şi dramaturg român (nascut in 1907)
1987: Igor Ilinski, actor rus (nascut in 1901)
2002: Ted Demme, cineast american (nascut in 1964)
2004: Sorin Holban, prozator şi poet român (nascut in 1933)
In calendar
Sf. Mc. Ermil si Stratonic; Cuv. Iacob din Nisibe (calendar crestin-ortodox)
Sf. Ilarie de Poitiers, ep. şi învăţător al Bisericii (calendar romano-catolic)
Sf. Ermil si Stratonic (calendar greco-catolic)
Festivaluri
India: Festivalul cămilei, în oraşul-cetate Bikaner (13-14 ianuarie)
Zile Nationale
Togo: Ziua naţională. Ziua eliberării naţionale (1967)
Rusia: Ziua presei